“Sunt o mișcare a lui Dumnezeu!”

Cuvintele Colonelului Jostein Nielsen.
 
Săptămâna trecută, Dumnezeu ne-a binecuvântat din plin în timpul Conferinței de Dezvoltare a Ofițerilor din Europa de Est. Ultima dată când toți ofițerii de pe teritoriu au luat parte la un astfel de eveniment a fost în 2013, așa că a fost minunat să avem ocazia să ne întâlnim în acest fel. Unși de Duhul Sfânt, oaspeții noștri, Comisarii Heidi și Brad Bailey, și-au împărtășit din cunoștințele, experiența și inimile lor într-un mod care ne-a mișcat pe toți. 

Tema conferinței a fost legată de accentul pus pe impuls, iar într-una din sesiuni comisarul Brad a împărtășit acest citat al lui William Booth:
„Nu aștept o mișcare a lui Dumnezeu;
eu sunt o mișcare a lui Dumnezeu!
O parte vitală a ADN-ului unui ucenic al lui Isus este capturată în această declarație. Dumnezeu este impulsul, iar ucenicul se îndreaptă spre acel impuls și devine „o mișcare a lui Dumnezeu”! 

Pavel a fost foarte clar că identitatea sa este în Hristos, dar s-a concentrat și pe faptul că Hristos a trăit în el:
… şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.
Galateni 2:20
În cadrul conferinței am cântat „Suntem Isus!” (1), pe care l-am scris în 2014 împreună cu comisarul Dick Krommenhoek (2). Textul încearcă să surprindă misterul că și voi și eu suntem trupul Lui în lumea de astăzi și concluzia radicală este că, prin urmare, devenim „Isus” în vremea noastră, chiar acolo unde suntem. 

În ziua Cincizecimii, Dumnezeu s-a mișcat în așa fel încât nu mai trebuie să aștept o altă mișcare. Când am primit Duhul Sfânt, el trăiește în noi și putem spune cu toții: 

„Mana” pentru astăzi:
Sunt o mișcare a lui Dumnezeu!
—————————————— 
(1) SUNTEM ISUS!
Când mă-ntâlnesc 
Cu oamenii oriunde și oricând – 
Oare văd ceva în mine deosebit? 
E un mister, descoperit pentru orice creștin:
Că Isus printre ei m-a trimis!
În lume-aceasta să fim El!
Prin noi El este viu –
Suntem Isus!
Suntem Isus!
Suntem Isus
Chiar aici și acum!
E-un mare risc să fiu reprezentatul lui Isus – 
Greu de priceput, Dar este voia Lui! 
El mă călăuzește Și mereu cu mine e, 
Doar să știu Că eu sunt Solul Lui!

Răspund eu oare ”Da!” La provocarea lui Isus 
Să iubesc cu-adevărat oamenii Lui? 
Atunci, când mă-ntâlnesc cu ei oriunde și oricând 
Vor vedea negreșit Chipul Lui? 

Traducere română Victoria Lalak