Mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu în viața mea

Mă numesc Gleb Railean și am 11 ani. Merg la corpul Drochia de când m-am născut – mama și bunica sunt soldați ai acestui corp.

Când aveam 4 ani, m-am îmbolnăvit foarte tare de diabet zaharat de gradul I, adică dependent de insulină. Acest lucru a devenit o încercare foarte mare pentru mine și familia mea. Doar Dumnezeu ne dădea putere și speranță pentru a ne descurca cu toate greutățile.

Noi simțeam sprijinul și rugăciunile multora, chiar și a celor pe care  nui cunosc personal.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că Armata Salvării m-a ajutat și, prin proiectul sponsorizării copiilor, cumpăra teste pentru măsurarea nivelului de zahăr și ace pentru seringi. Acesta a fost un ajutor financiar substanțial pentru familia mea.

Simt lucrarea lui Dumnezeu în viața mea și cred cu tărie că Dumnezeu mă va vindeca.

Dumnezeu mi-a binecuvântat familia, mi-a fost dat un frățior pentru care m-am rugat mult timp.

Sunt foarte recunoscător tuturor celor care s-au rugat pentru mine, aceste rugăciuni mă susțin. Cu toate că sunt bolnav de 7 ani, nu am avut nicio problemă cu sănătatea și este doar datorită lui Dumnezeu.

Vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu că mă iubește și că mă susține mereu.